CEA DE-A 19-A REUNIUNE A SENATELOR DIN EUROPA
Preşedintele Senatului, dl Călin Popescu-Tăriceanu, a avut o întrevedere, astăzi, 15 iunie 2018, cu mareșalul Senatului Republicii Polone, dl Stanislav Karczewski, în marja celei de-a 19-a Reuniuni a Asociaţiei  Senatelor din  Europa, care se desfășoară la București în perioada 14-15 iunie a.c.
În ceea ce privește agenda bilaterală, președintele Senatului a subliniat importanța continuării și consolidării dialogului politic în spiritul solidarității și înțelegerii reciproce a realităților care definesc etapa actuală din construcția europeană, inclusiv a efectelor la nivel național pe care le are, mai ales în țările din Centrul și Estul Europei, propagarea conceptului de geometrie variabilă în relația dintre statele membre ale UE pe de o parte și instituțiile și politicile europene pe de altă parte.
În cadrul întrevederii, dl Călin Popescu-Tăriceanu a reafirmat rolul Asociației Senatelor din Europa în identificarea și cunoașterea modalităților prin care Senatele, în baza atribuțiilor conferite prin Constituție, contribuie la întărirea statului de drept, la creșterea nivelului de trai din statele lor, dar și la asumarea unui rol cât mai activ în dezbaterile privind viitorul Uniunii Europene.
Demnitarul român a salutat relațiile excelente dintre România și Polonia, evidențiate la nivel parlamentar prin co-inițierea Primului Summit parlamentar al Formatului București (B9) la 18 aprilie a.c., la București, la nivel guvernamental prin organizarea primei ședințe comune de guvern, la Varșovia, la 25 mai a.c. și colaborarea la nivelul președinților celor două republici prin participarea la Summitul B9, la Varșovia, la 8 iunie a.c.